bunnylang (bunnylang) wrote,
bunnylang
bunnylang

Life project. Avantajul aglomerației la piscină, înoți pur și simplu. Ba la saună am stat chiar întinsă. Vreau să plutesc absolut, să zîmbesc idiotic în permanenţă, cea mai pură doză. Înot fără să respir, mi-ar plăcea să nu respir deloc, niciodată să nu respir cînd înot. O mioapă cu ochelari de înot de proastă calitate nici nu trebuie să-şi imagineze. Cîte un bancomat la fiecare capăt al culoarului. Nu recunosc pe nimeni încă, doar pe un domn în vârstă pe care îl şi salut, pentru că şi el salută. Cel mai mult îmi plac filmele cu relaţii fucked-up. De o vreme, am foarte adesea manichiură neagră sau verde închis, o nuanţă foarte scumpă dar fix verdele meu otravă Poison. În clasa a noua, ştiu foarte bine pentru că îmi aduc aminte cu cine stăteam în gazdă, am primit un pachet mic de la madame gevaudan, care ne scria în plicuri cu ştampila christian dior. Era un pachet mic, l-am ridicat eu de la poşta din rădăuţi, treburile deja se stricaseră; în primii ani după revoluţie, care m-a prins în clasa a şasea, pachetele de la francezi veniseră pînă la poşta din sat, apoi doar la rădăuţi, iar în cele din urmă, dacă avea peste 2 kg parcă, numai din capitală de judeţ îl puteai lua, făcea bietul tata drumuri la suceava pentru tot felul de pacheţele. mv, ca alţi români aflaţi în franţa la revoluţie, dăduse şi adresa noastră unor organizaţii şi am fost contactaţi de mai multe familii care ne-au trimis scrisori, pachete cu tot soiul de chestii, în principal enorm de multe dulciuri, şi chiar sume mari de bani, de-a lungul timpului, mai ales de la Moş Latour. Tata nu ceruse niciodată ceva anume, cum era rugat - să precizeze ce anume ne lipsea. Banii au intrat în şura mare pentru fîn şi în casa mare, neterminată, în care să merg eu să predau româna la ţară sau frate-miu, dacă dă vreun război sau vreo foamete, să avem ceva al nostru. În pacheţelul ăsta mic era un chec cu bucăţi de ciocolată, într-o tavă dintr-o folie metalică subţire, m-am mirat cum băgaseră ciocolata înăuntru fără să se topească. Am împărţit jumătate din chec cu gabi şi adela, restul l-am dus acasă. În pachet mai era un săpun christian dior, într-o cutie verde poison, învelit într-o foiţă subţire de nailon. Mirosea demenţial. Am primit pachetul în clasa a noua, în 1995 deci. Am păstrat săpunul, l-am desfăcut şi l-am folosit abia după ce m-am mutat, măritată şi profesoară, în garsoniera din tătăraşi, cel mai devreme după ianuarie 2000. Mirosea demenţial. Am păstrat cutia. Pînă acum vreo doi-trei ani, deci pînă în cel devreme 2006, atunci abia venisem aici, la radu, cutia stătea frumos pe biroul meu adus din anl şi încă se simţea foarte bine parfumul, cînd o deschideai. Acum, ce-i drept, în 2011, nu se mai simte, am şi umplut-o cu mărunţişuri. Îmi place foarte mult verdele ăsta otravă. Madame Gevaudan ne trimisese, pe lîngă diverse boabe de autobronzant şi alte bîzdîcuri – alea au şi mucegăit, de fapt – şi un mic mic parfum Poison, esenţă de parfum, mai devreme decît săpunul, nu mai ştiu cînd s-a terminat, îl luam în taberele din liceu, la Costineşti. Poisonul meu de acum, sticlă soră uriașă, singurul parfum ever pe care mi l-am luat, îl am de doi ani şi abia am consumat jumătate. De asta îmi fac unghiile verzi închis, probabil.

De ce nu s-a dus niciodată dementul de taică-miu în franța? Nu vreau să fiu ca el. De asta pot să fiu tot ce vreau eu, oricînd. :) Să nu te enervezi, ce te privește asta pe tine. It was bound to happen.
Subscribe

  • (no subject)

    Ce Mi-ar Plăcea: să fiu dominată, să mi se spună: trebuie să citești asta, trebuie să vezi asta. trebuie să asculți asta. trebuie să mă lași să te…

  • (no subject)

    S-a dus (dracului) toată odihna. Zombie contracronometru. Deadline marți, joi, vineri. Care muzică, de unde citit, de unde gîndit. Doar la job,…

  • (no subject)

    Dependent measures Our four dependent measures of primary interest were: (1) the participant’s timing of falling in love with his/her most recent…

  • Post a new comment

    Error

    default userpic

    Your reply will be screened

    Your IP address will be recorded 

    When you submit the form an invisible reCAPTCHA check will be performed.
    You must follow the Privacy Policy and Google Terms of use.
  • 0 comments